Vineri, Mai 11, 2012, 11:39 PM 

Actiunea 2012 va cheama la Chisinau!

2012 este anul Unirii!
Acțiunea 2012 vă cheamă pe 13 mai, la ora 13.00, în Chișinău.
La 200 de ani de când alții i-au separat prima oară pe românii moldoveni prin tratatul ruso-turc (16 05 1812), a sosit ceasul unirii Republicii Moldova cu România.
Ne vom întâlni cu toții la statuia lui Ștefan cel Mare și Sfânt pentru a ne alătura apoi marșului autorizat desfășurat de Consiliul Unirii.
Simpatizanții Acțiunii 2012 vor purta însemne speciale, pentru a marca durerea provocată de granița de pe Prut.

De asemenea, pe 16 mai 2012, la Palatul Parlamentului va avea loc dezbaterea: "200 de ani de la primul rapt Basarabiei de catre Rusia. Impactul lui asupra istoriei romanilor"
Eveniment va incepe la orele 15.00, la sala Constantin Stere din Senatul României. La dezbatere, care va fi una academica, au fost invitati istorici, jurnalisti, analisti, parlamentari, reprezentanti ai autoritatilor, diplomati, reprezentanti ai societatii civile, studenti, de pe ambele maluri ale Prutului.
www.rgnpress.ro

Marti, Mai 8, 2012, 09:34 AM 

Secretarul Clubului Maramuresenilor din Dreapta Tisei povesteste despre "cum a fost declarat persona non grata in Ucraina"

Secretarul Clubului nostru (Clubului Maramuresenilor din Dreapta Tisei), Sergiu Dan, a fost declarat, de curand, persona non grata in Ucraina. Din ce motive? Nimeni nu stie, ci putem doar sa banuim. Insa ceea ce stim sigur este faptul ca rautatea ucrainenilor fata de romanii din Dreapta Tisei sporeste. Sa avem nadejdea ca le va lumina Dumnezeu pe toate, cum stie El mai bine!
Mai jos aveti relatarea lui Sergiu, care povesteste cu de-amanuntul ce i s-a intamplat si modul in care a fost tratat de ucraineni.

"Serviciul de Securitate al Ucrainei a decis să nu-mi mai permită să merg acasă, în Maramureşul de peste Tisa, pentru a-mi vedea familia, neamurile şi prietenii, până la 24 ianuarie 2017.

În urmă cu o săptămână, am avut ocazia să merg în Maramureşul din dreapta Tisei, cu un grup de prieteni care nu mai fuseseră niciodată în zona respectivă. După un drum lung prin ţară, am ajuns, într-un final, la Sighetu Marmaţiei, de unde urma să traversăm Podul Istoric, pentru a ne îndrepta spre Slatina, în Ucraina. Odată ajunşi la Punctul de Trecere a Frontierei Slatina, am prezentat paşapoartele vameşilor ucraineni şi urma să primim ''undă verde'' pentru a putea trece graniţa. Numai că, după aproape 45 de minute de aşteptare, timp în care numele noastre erau supuse procedurii de introducere în baza de date, un reprezentant al PTF Slatina mi-a comunicat că aminterdicţie de a intra în Ucraina, începând cu data de 24 ianuarie 2012 şi până la 24 ianuarie 2017. Îndocumentul primit de la vameşii ucraineni (care au dat dovadă de o amabilitate rar întâlnită în rândul funcţionarilor), se menţionează doar că decizia prin care cetăţeanului român Dan Sergiu i se interzice accesul în Ucraina aparţine Serviciului de Securitate de la Kiev şi că aceasta poate fi atacată în instanţă (procedură care nu o şi anulează). Motivele unui astfel de abuz, nedemn pentru secolul în care trăim, urma să le aflu de la/prin Ambasada Ucrainei la Bucureşti. Am făcut cale întoarsă spre Sighet, de unde am luat trenul spre Bucureşti. Odată ajuns la Ambasada ucraineană de pe Bulevardul Aviatorilor din capitală, am aflat că cei de la Securitatea ucraineană sunt singurii care, dacă vor, pot să-mi explice de ce nu mi se mai permite să intru în Ucraina.

Interdicţia de a intra pe teritoriul unui stat se aplică, de regulă, în cazul în care o persoană reprezintă o ameninţare pentru securitatea ţării. Prin urmare, nu reuşesc să înţeleg pe ce s-au bazat autorităţile ucrainene atunci când au decis că nu mai am voie să-mi vizitez localitatea şi casa în care am crescut... Toate acţiunile pe care le-am întreprins de-a lungul timpului au fost publice, transparente şi nu ştiu să fi încălcat vreo lege, ucraineană sau românească, în afară de cea care nu-mi permite să călătoresc fără bilet cu mijloacele de transport în comun. Recunosc, am circulat de două ori fără bilet, dar am plătit amenda.

Şi dacă tot nu am încălcat nicio lege, gândul nu poate să-mi sară decât la activităţile pe care le-am desfăşurat în ultimii ani - activităţi care vizau păstrarea identităţii româneşti acolo unde există etnici români, respectând cu stricteţe legile ţării în care aceştia locuiesc. Deşi această promovare a românităţii s-a făcut întotdeauna respectând legile Ucrainei, se pare că autorităţile de la Kiev au considerat că toate aceste acţiuni contravin "normelor" ucrainene (cunoaştem astfel de abuzui în regiuni precum Odesa sau Cernăuţi şi, nu în ultimul rând, Valea Timocului). Nu-mi rămâne decât să aştept ca Serviciul de Securitate al Ucrainei să-mi răspundă la scrisoarea în care solicit să-mi fie comunicate motivele care stau la baza acestei interdicţii şi ca instituţiile statului român să-şi facă datoria şi să ceară, la rândul lor, explicaţii în acest sens.
Iar dacă acesta este preţul pe care trebuie să-l plătesc doar pentru faptul că sunt român, îl voi plăti. Sunt gata oricând să plătesc un preţ şi mai mare, pentru că nimeni nu poate şi nu are voie să-mi fure identitatea românească. "

http://dincolodetisa.union.md/cum-am-fost-declarat-persona-non-grata-in-ucraina

Duminica, Mai 6, 2012, 08:54 AM 

Sînjorsu, sarbatorit de credinciosii ortodocsi romani din Dreapta Tisei



Credinciosii ortodocsi romani din Dreapta Tisei praznuiesc cu mare bucurie, in fiecare an, la data de 6 mai, sarbatoarea Sînjorsului (sarbatoarea Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, purtatorul de Biruinta). In aceasta mareata zi, la biserica ortodoxa Romaneasca “Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil”, precum si la biserica “Acoperamantul Maicii Domnului”, ambele din Slatina, se va oficia slujba Sfintei si Dumnezeiestii liturghii.

Cine este Sfantul Gheorghe Purtatorul de biruinta?

Prea slăvitul, minunatul, Marele Mucenic Gheorghe, s-a născut în Capadocia dintr-o familie ilustră şi renumită prin faptele sale cu adevărat creştineşti. Încă din fragedă copilărie, murind tatăl său, a fost crescut în frica lui Dumnezeu de către mama sa, care era din Palestina, unde avea domenii întinse. Îmbrăţişând cariera armelor, se distinse aşa de mult, încât a fost numit tribun al unui corp de armată (cum ar fi astăzi în armata generalul cu trei stele, grad care se numeşte general-locotenent, sau cum a fost imediat după revoluţie – general de corp de armată).

Luptându-se vitejeşte în războaie, a fost mult iubit de împăratul Diocleţian şi numit comite şi în fine comandant şef al armatei (echivalentul astăzi a gradului de general cu patru stele în armata, sau poate chiar mareşal, cum au fost cei trei mareşali ai armatei române: Alexandru Averescu, Constantin Prezan şi Ion Antonescu). În consiliul ce s-a ţinut pentru persecutarea creştinilor, Sfântul Gheorghe a combătut din răsputeri planurile împăratului, mărturisind vitejeşte pe Iisus Hristos. Împăratul era aşa de tulburat pentru purtarea sfântului, încât nu putea nici vorbi şi a făcut semn unui dregător pe nume Magnetie să răspundă lui Gheorghe. Acesta l-a chemat la sine şi l-a întrebat: Cine te-a îndemnat să vorbeşti cu atâta îndrăzneală? Sfântul Gheorghe a răspuns: Adevărul. Din întrebările şi răspunsurile ce urmară, s-a constata că este creştin şi gata în orice moment să pătimească pentru Iisus Hristos.

Însuşi Diocleţian încearcă prin cuvinte măgulitoare a-l atrage de la credinţa creştină, dar Sfântul a rămas statornic în hotărârea sa. După aceea a fost dus în temniţă şi supus torturilor celor mai grozave, punându-i o piatră mare pe piept, încât era să fie cu totul strivit. A doua zi înfăţişându-se împăratului cu pieptul turtit abia putea să vorbească, spre a-i dovedi că rămâne statornic în hotărârea sa. A fost apoi legat de o roată şi sfâşiat de fiarele ascuţite care treceau prin corpul său. Aceste chinuri, Sfântul Gheorghe le suferea cu mare răbdare, lăudând pe Dumnezeu cu mare glas, apoi numai în inima sa, fără să scoată măcar un suspin. Împăratul crezând că a murit, a plecat plin de bucurie la templul lui Apolos, iar Sfântul a fost dezlegat şi vindecat de rănile sale, prin puterea lui Dumnezeu, Care trimise un înger luminos ca să-l îmbărbăteze. Ostaşii mirându-se de cele ce au văzut, au alergat la împărat.

Mergând acolo Sfântul Gheorghe şi arătându-se lor cum era înainte, mulţi s-au minunat şi au crezut în Iisus Hristos, Care proslăveşte pe Sfinţii Săi. Însăşi, împărăteasa Alexandra (prăznuită pe 21 aprilie), văzând pe Mucenicul tămăduit prin minune, auzind şi de arătarea îngerească, a crezut şi a cunoscut adevărul. Împăratul a mai poruncit ca Gheorghe să fie îngropat într-o groapă cu var nestins, dar şi de aici a ieşit nevătămat. După aceea a poruncit să aducă nişte încălţăminte de fier, care să aibă piroane lungi, cu care fiind alungat, s-a rănit grozav la picioare, dar şi de data aceasta s-a vindecat.

A doua zi de faţă cu senatul şi toţi dregătorii a îndemnat pe Sfântul Gheorghe să jertfească idolilor, dar Sfântul, cu multă îndrăznelă mărturisind credinţa sa, a fost bătut cu vine de bou, până ce tot trupul său se făcu numai răni. Îndată după aceea vindecându-se şi stând cu faţa veselă în faţa lui Diocleţian, acesta a crezut că numai prin farmece se vindecă el aşa de curând. Deci porunci unui vrăjitor renumit Atanasie, ca să-l biruiască prin farmecele lui şi să-l omoare cu otravă. Pregătindu-i acesta otrava, Sfântul a luat-o cu bucurie, dar după un ceas, împăratul a văzut că Gheorghe a rămas nevătămat. După aceea, înviind un mort, mulţi au crezut, printre care şi vrăjitorul Atanasie.

Peste noapte i s-a arătat Domnul în vis şi l-a îmbărbătat, vestindu-i, că în curând va primi cununa muceniciei. Chemând apoi pe servitorul său i-a spus cele ce trebuia să facă după moartea lui. A doua zi Diocleţian încearcă a-l îndupleca cu cuvinte blânde, dar Sfântul ducându-se în templul lui Apolon, prin rugăciunile sale a făcut de au căzut toţi idolii la pământ. Auzind de aceasta, împărăteasa Alexandra n-a mai putut tăinui credinţa sa şi alergând la locul unde se afla marele Gheorghe, a început a striga: “Dumnezeul lui Gheorghe ajută-mă că Tu eşti Unul Atotputernic”. După ce s-a potolit mânia poporului, văzând că toate încercările sale sunt zadarnice, împăratul Diocleţian a poruncit să-i taie capul Sfântului, cât şi Sfintei Alexandra – soţia sa. Ostaşii, târându-i la locul de osândă, împărăteasa şi-a dat sufletul pe cale, iar Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, după ce s-a rugat cu căldură lui Dumnezeu, mulţumindu-i pentru binefacerile primite, cu bucurie şi-a plecat capul ca să-i fie tăiat şi a primit cununa cea neveştejită a slavei în ziua de 6 mai, anul 296.

Fiind un aşa mare iubitor de Dumnezeu şi de Hristos, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi după moarte a făcut minuni, căci nu degeaba în Vechiul Testament, Dumnezeu prin gura psalmistului a grăit: “Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi, Dumnezeul lui Israel” (Psalm 67,36).

În Ramel din Siria se zidea o biserică în cinstea Marelui Mucenic Gheorghe. Nefiind pietre potrivite în partea locului pentru stâlpi, le aduceau de la mare depărtare. O văduvă cumpărând şi ea un stâlp, ruga pe unul mai bogat, care luase câţiva stîlpi, ca să ia şi stâlpul ei în corabie, dar acela nevoind, văduva s-a întristat foarte. În vis a văzut pe Gheorghe, care o mângâia şi scriind cu mâna sa pe stâlp, a arătat şi locul unde trebuia să fie pus. Deşteptându-se văduva, nu a mai văzut stâlpul şi ducându-se acasă, l-a văzut în dreapta bisericii. Toţi au cunoscut minunea aceasta şi lăudau pe Sfântul Gheorghe, cerând iertare cel ce a cumpărat mai mulţi stâlpi şi nu a vrut să-l ia în corabie şi pe al văduvei.

În aceeaşi biserică, venind un saracin, a voit să tragă cu o săgeată asupra Sfântului Gheorghe, dar săgeata zburând în sus şi căzând, l-a rănit foarte rău la mână şi nu s-a putut tămădui, până ce nu l-a dus pe Sfântul Gheorghe în casa sa şi crezând in Hristos, a primit cununa muceniciei.

În Insula Meletin, Sfântul Gheorghe a adus pe un tânăr şi l-a dat maicii sale, după ce a fost robit de turci şi dus în Insula Creta. Asemenea a avut loc o minune şi în Insula Cipru cu fiul unui preot, care a fost răpit de la stăpânul său şi dus înaintea tatălui care slujea Sfânta Liturghie.

Un tânăr pe nume Gheorghe, fiind luat rob de bulgari, a fost eliberat şi dus la părinţii săi. Un copil a dus o plăcintă la biserică, iar nişte negustori mâncând-o, n-au putut scăpa până ce n-au plătit-o în monedă de aur, care apoi a fost folosită la renovarea bisericii.

În Beirut a ucis un balaur şi a adus la credinţă ca la 25.000 de închinători la idoli.

Ocrotitor al oştirii era considerat şi pe timpul marelui Ştefan, domnitorul Moldovei, care purta în fruntea oştirii steagul sfânt al marelui mucenic Gheorghe şi ieşea mai totdeauna biruitor la luptă. Acestea sunt câteva argumente pentru care Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este atât de venerat în evlavia ortodoxă în general şi în cea româneasca în special.

El este un sfânt demnitar şi militar. Demnitarii noştri ar trebui să-l mai studieze şi să conducă ţara creştineşte!

Bunul Dumnezeu să ne ajute ca să fim alături de Sfântul şi Marele Mucenic Gheorghe la a doua venire a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Parintele Gheorghe Salajan

Clubul Maramuresenilor din Dreapta Tisei ureaza cu aceasta ocazie “La multi si fericiti ani” tuturor celor care poarta numele acestui Mare Sfant!

Luni, Aprilie 30, 2012, 12:51 PM 

Frica de a fi roman



„Nu te poţi da jos de pe cal şi să te sui pe câine”. Aşa mi-a explicat un bătrân din Maramureşul istoric modalitatea prin care şi-au păstrat identitatea naţională românii regiunea Transcarpatia a Ucrainei.

„Noi suntem nobili din Evul Mediu şi acum avem actele. Noi nu am fost ţărani aserviţi, nu am fost şerbi”. Românii din Transcarpatia vorbesc o română curată, fără nici un fel de influenţe ale limbii ruse – chiar dacă au făcut parte din Uniunea Sovietică tot atâta vreme cât Republica Moldova. „Nu te poţi da jos de pe cal şi să te sui pe câine” – românii din Maramureşul istoric au fost dintotdeauna conştienţi de identitatea lor naţională şi mândri de ea. În nici o epocă istorică nu au făcut parte din statul România – însă sunt mândri de originea şi identitatea lor. Maramureşul istoric a aparţinut pe rând Imperiului Austro-Ungar, Cehoslovaciei, Ungariei, Uniunii Sovietice şi acum Ucrainei – însă românii de aici nu au fost asimilaţi.

În multe alte provincii istorice româneşti există o nostalgie imperială păguboasă. Aşa-numita „superioritate” a ardelenilor nu este altceva decât nostalgia după Imperiul Austro-Ungar. Mulţi ardeleni regretă „civilizaţia” austro-ungară din dorinţa de imitare şi preluare fără discernământ a ceea ce cred că reprezintă „valorile occidentale”. De fapt, este vorba mai degrabă de o frică de asumare a identităţii româneşti, de dorinţa de dizolvare în structura unui imperiu care dă impresia măreţiei. Acelaşi fenomen se petrece în Basarabia, cu singura diferenţă că aici dorinţa de dizolvare este îndreptată către Imperiul Rus. Zeci şi sute de ani de repetare a tezei că românii sunt inferiori i-au făcut pe mulţi să înceapă să fie convinşi de acest lucru. „Deconstruirea” valorilor naţionale are ca ţintă transformarea românilor în nişte tribali de la marginea Europei, primitivi care au nevoie de civilizaţie. Până şi „prietenii” românilor de prin alte ţări ne tratează ca pe nişte curiozităţi antropologice şi se folosesc de aceleaşi instrumente ştiinţifice utilizate în tratarea triburilor amazoniene. Nostalgia după fostele imperii indică gradul de asimilare la care s-a ajuns. Stăpânirea austro-ungară este văzută şi acum ca una superioară, la aproape 100 de ani de la dispariţia imperiului. Nu trebuie să ne mire nostalgia după Imperiul Rus prezentă atât de acut la Chişinău – acest imperiu nici nu a dispărut şi nici nu s-a retras total dintre Prut şi Nistru.
Eu văd în toate acestea o frică de a fi român, pornită de multe ori chiar de la Bucureşti. Din dorinţa de a fi „cineva”, mulţi români se reped să înghită pe nemestecate valorile primului imperiu care le iese în cale şi îşi uită complet originile. În capetele celor care se tem să fie români există obligaţia de a terfeli cât mai aprig toate valorile româneşti. Nu îşi dau seama că prin asta se umilesc şi mai tare în faţa imperialilor şi că îşi pierd orice urmă de respect. Se dau jos de pe cal şi se suie pe câine.

Un articol scris de George Damian pentru publicatia "Timpul" din Republica Moldova

Sambata, Aprilie 28, 2012, 12:01 AM 

Sa ne traiesti la multi si fericiti ani dragul nostru, Florin!

Clubul Maramuresenilor din Dreapta Tisei (CMDT) ii ureaza La multi ani cu bucurie, fondatorului si primului presedinte al CMDT, lui Florin Cerbanic!
Te imbratisam, de la departare, cu mult drag!
CMDT

Marti, Aprilie 24, 2012, 12:58 AM 

Ziua de praznuire a Sfantului Ierarh Iosif Marturisitorul din Maramures




"Indreptator al credintei si invatator prea bland te-ai aratat pastoritilor tai si cu smerenie slujind, pe Hristos ai marturisit. Drept aceea, cu neincetata cantare te laudam zicand: Bucura-te, Sfinte Parinte Ierarhe Iosif, ocrotitor al credinciosilor maramureseni"


Sfantul Ierarh Iosif Marturisitorul din Maramures este sarbatorit, din 1992 incoace, in fiecare an la data de 24 aprilie.

Iosif Stoica s-a nascut in familia nobila a Stoicenilor din Crisanesti, localitate situata in Maramuresul Istoric din Dreapta Tisei, astazi Ucraina.
Iosif Stoica a inceput sa invete cu un preot in familie, a invatat apoi la biserica din sat. Si-a continuat studiile la Manastirea Peri, la manastirile din Moldova si Polonia. Dupa terminarea studiilor teologice, s-a casatorit si a fost hirotonit la manastirea Peri pentru biserica din Ciumulesti. A fost un foarte bun orator. Peste putin timp a ramas vaduv si s-a calugarit. S-a hotarat atunci sa se consacre total slujirii lui Hristos.

Prin cultura teologica si inteligenta sa, prin viata aleasa si implinirea cu zel a misiunii sale nobile si sfinte de zidire si intarire in dreapta credinta, Iosif Stoica s-a remarcat in randul preotimii maramuresene.

Principii calvini ai Transilvaniei depuneau eforturi prin congregatia comitatensa pentru calvinizarea maramuresenilor. Episcopia ucraineana din Muncaci, care era trecuta la catolicism, nazuia sa-si extinda jurisdictia asupra Maramuresului si facea presiuni pentru convertirea la catolicism. In aceste situatii deosebit de grele, Iosif stoica a fost ales in anul 1690 Episcop al Maramuresului. Prin aceasta alegere, Dumnezeu a pus pavaza Bisericii Ortodoxe Romane din Maramures pe un timp de douazeci de ani. Iosif Stoica a fost hirotonit intru Episcop in Polonia, de catre Mitropolitul Dosoftei, care era dus acolo in exil de regele Ioan Sobieski.

Arhipastorirea Episcopului Iosif Stoica a fost foarte grea. Obstacolul principal in realizarea scopurilor expnasioniste maghiare il constituie viata romaneasca din Transilvania cu trasaturile ei definitorii: credinta ortodoxa si limba romana. Acestea in opinia ungurilor trebuiau distruse, pentru ca fara ele poporul roman ar fi fost doar turma de munca si de manevra, pe care ei ar fi vrut sa o aiba. Distrugand aceste puteri de identitate, poprul roman putea fi supus, metamorfozat, asimilat, iar Transilvania putea fi stapanita si transformata intr-o alta tara decat romaneasca. Schimbarea credintei era tocmai calea care ar putea duce la un asemenea rezultat. De aceea se depuneau toate eforturile spre dezbinarea Bisericii Ortodoxe si deznationalizarea romanilor. Telul Episcopului Iosif era tocmai apararea acestor valori prin care poporul roman se identifica. Zece ani a pastorit sub aceste presiuni calvine, carora le-a rezistat eroic.
Maghiarii calvini au intreprins actiuni de a restrange autoritatea episcopului roman. I-au impus si lui aceleasi conditii ca si mitropolitilor de la Alba Iulia. Nu admiteau sa aiba legaturi cu Tara Romaneasca si Moldova, de unde isi procurau carti sfinte pentru biserici de la marile centre ortodoxe. Calvinii faceau presiuni asupra lui sa treaca la calvinism, ii contestau hotararile in soboare. Oricate presiuni s-au facut asupra lui pentru calvinizare, Iosif Marturisitorul nu si-a tradat Biserica si nici Neamul.

Episcopul Iosif a rezistat constrangerilor calvine, dar eforturile depuse pentru a le infrunta pe cele catolice i-au adus martiriul. Dupa zece ani de arhipastorire sub presiune calvina au urmat alti zece ani sub teroare catolica. Catolicismul a constituit o mult mai mare nenorocire pentru Biserica Ortodoxa Romana decat calvinismul. Oricate presiuni s-au facut asupra lui pentru convertirea la catolicism, Episcopul Iosfi a ramas ferm in dreapta credinta. Mai mult de atat a scirs si un Tratat Contra Unirii cu patriarhul Romei.Toata propaganda de dezbinare a Bisericii Ortodoxe din Maramures a fost zadarnicita de admirabila activitate pastorala a Episcopului Iosif Stoica, pentru ca acest ierarh avea putere mare si har de la Dumnezeu sa tina poporul in dreapta credinta. Ulterior i s-au inventat un set de 20 de invinuir si fara judecata a fost intemnitat la Cetatea HUSTULUI, Ucraina de astazi, unde a fost supus unui regim de exterminare. Inlantuirea unui Sfant Marturisitor in sinistra inchisoare din vestita cetate a Hustului nu a ramas fara ecou. Cetatea era de dimensiuni imense si avea ziduri puternice de piatra dura, cu grosime de peste doi metri. In cetate era un foarte mare depozit de pulbere si armament. In ziua Sfantului Mucenic Iachint si a Sfantului Ierarh ANatolie al Constantinopolului, 3 iulie 1768, Dumnezeu a trimis un traznet puternic asupra Cetatii Hustului. Flacara sfanta a fulgerului a aprins pulberea si din toata gigantica cetate au mai ramas numai fragmente de ziduri, care infioreaza si astazi privirea oamenilor.

La propunerea urmasului sau intru ierarhie, a Prea Sfintitului Justinian Episcopul Maramuresului si Satmarului, Episcopul Iosif Stoica a fost canonizat de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane cu numele de Sfantul Ierarh Iosif Marturisitorul din Maramures. In acest sen la 20 iunie 1992 s-a elaborat tomosul sinodal de canonizare, iar Biserica Orotodoxa il sarbatoreste anual, la data de 24 aprilie.


Iosif Stoica a fost inainte de toate un ierarh al rugaciunii si al faptelor duhovnicesti si patriotice. A facut multe vizite canonive si a tinut soboare (la Budesti 1690, la Sighet 1689 si 1699, la Moisei in 1700, Sarasau 1704 si Sighet), a indrumat preotii, a mangaiat poporul, a militat pentru apararea dreptei credinte.

Cand Nordul romanesc a ajuns la rascruce, Dumnezeu si-a trimis aici un sol in minune sfanta. Acesta a fost episcopul Iosif Stoica, Marele Ierarh MARTURISITOR din Maramures.

Dintre toate valorile cate le are Maramuresul pe plan spiritual, alaturi de Limba Romana, cea mai importanta este tezaurul de credinta ortodoxa. In clipele cele mai grele din istoria tinutului, Dumnezeu a menit pe Sfantul Ierarh Iosfi Marturisitorul sa ocroteasca aceasta valoare. Prin activitatea sa, prin rolul important pe care l-a avut in apararea dreptei credinte, episcopul Iosif Stoica se numara printre marii ierarhi ai nemaului si intre sfinti. Prin vointa divina, Iosif a fost arhipastorul Maramuresului de pe ambele maluri ale Tisei timp de douzacei de ani.

Duhul Sfantului Ierarh Iosif Marturisitorul planeaza si astazi asupra Maramuresului de pe ambele maluri ale raului Tisa, ocrotindu-i deopotriva pe romanii ramasi in tara si pe cei imprastiati de peste apa.

Fie ca in libertate sa avem intelepciunea de a ne pastra unitatea in credinta, rugandu-l pe Sfantul Ierarh Iosif Marturisitorul sa ne pazeasca de tot raul si necazul!

Duminica, Aprilie 15, 2012, 11:40 AM 

Invierea Domnului - cea mai mareata sarbatoare a ortodocsilor


HRISTOS A INVIAT!
Ce mai înseamnă, oare, pentru omul mileniului trei tradiţionalul “Hristos a Înviat”? Este oare numai o formulă rituală? Ce legătură poate să aibă Învierea lui Hristos cu noi, cei de astăzi, cu viaţa noastră? “Bun – putem zice – Hristos a înviat, dar cu noi cum rămâne?“. Pe de altă parte, dacă plecăm logic de la credinţa că Iisus Hristos este şi Dumnezeu, n-ar fi nimic mai firesc decât ca El să nu poată fi înghiţit de moarte. Şi atunci, din nou: cu ce mă priveşte pe mine Învierea Lui?


Învierea este în mod esenţial participare: Iisus nu înviază singur, ci se coboară în iadul sufletului nostru, vine în cel mai adânc abis al umanităţii înstrăinate, trăieşte total drama noastră, tocmai pentru ca pe noi să ne învieze! Învierea Lui nu are sens decât întrucât este şi învierea noastră! Unul din Sfinţii Bisericii noastre a observat foarte bine: “Ceea ce nu a asumat, nu a mântuit“, adică numai pentru că fiecare dintre noi a fost asumat integral, încorporat în Hristos, fiecare poate învia el însuşi prin Învierea Lui. Tot ce avem de făcut este să-I întindem mâna noastră pentru a ne scoate din iadul nefericirii cauzate de păcat.

Un alt răspuns ni-l dă dialogul Mântuitorului cu Marta, sora lui Lazăr, care înţelegea Învierea, ca mulţi dintre noi, doar ca perspectivă pentru “ziua de apoi” şi pe care Domnul o şochează cu afirmaţia: “Tot cel ce trăieşte şi crede întru mine, în veac nu va muri!”. Nu mai puţin uluitor este şi un alt cuvânt consemnat de Evanghelie: “Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel Care M-a trimis, are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viaţă.”. De aici decurge că Învierea este sau poate fi un fapt prezent, o realitate actuală în existenţa noastră.

Adevăratul creştin (către care tindem, dar care trebuie să recunoaştem că NU suntem) este un om înviat, un om care participă efectiv la viaţa lui Dumnezeu, un om pentru care Dumnezeu nu mai e ceva exterior şi abstract, ci însăşi substanţa vieţii sale. Adevăratul creştin nu este cel ce crede numai raţional în Înviere, nici cel care o celebrează numai formal, nici cel care se desfată intelectual-gnostic sau lirico-emoţional, prin închipuire, de sensurile ei metaforice. Adevăratul “fiu al Învierii” este cel în care, prin harul Duhului Sfânt, trăieşte efectiv şi simţit Hristos cel înviat - în chip tainic, dar real, concret! - şi a cărui viaţă este umplută de Viaţa Sfintei Treimi. Este omul care simte (şi nu doar în momente de exaltare, ci statornic) că Hristos este TOTUL pentru El.

Bucuria Învierii este nu orice fel de bucurie, nu bucuria pentru motive lumeşti, nu bucuria autoindusă (“sunt creştin, deci, vezi Doamne… TREBUIE sa ma bucur …“), ci este bucuria ca Dar al Invierii, dar duhovnicesc, iar nu autosugestie psihologică dat celui care s-a facut părtaş, fie şi în cea mai mică măsură, şi la pătimirea lui Hristos. Numai cunoscând la modul cel mai profund şi statornic durerea şi plânsul duhovniceşti ale inimii – arată toţi Părinţii Bisericii – putem realiza Trecerea (Paştile) la marea şi tainica Bucurie a Învierii. Nu putem pleca în noaptea Învierii de la Biserică în inimă cu Lumina cea adevărată decât dacă aceasta izvorăşte din lacrimile pocăinţei sau ale suferinţei. “De n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină”, spune şi Radu Gyr, poetul pătimirii.
Dar ei care văd în practicarea creştinismului ceva împovărător şi frustrant nu cunosc adevăratul creştinism, care e “clocot, scandal, reţetă de fericire” (N.Steinhardt).


Acesta şi nu altul este sensul în care stareţul Zosima al lui Dostoievski spunea că pentru creştin este o poruncă, o datorie să fie fericit. Este o poruncă, deci… nu poate fi nicidecum ceva firesc şi uşor, pentru că cele ale firii nu au nevoie de poruncă pentru a fi împlinite... Nu înseamnă nicidecum, aşa cum mai cred unii, că cei care au temperamente vesele, firi optimiste sunt în vreun fel mai fericiţi sau mai … predispuşi la fericire – în sensul acesta evanghelic, singurul autentic pentru noi. Încă o dată afirmăm adevărul ontologic că fericirea mantuitoare a Invierii, a Taborului trece cu necesitate prin lacrimi (“Fericiti cei ce plâng…“) si prin Golgota…

Astfel privind lucrurile, vedem că Învierea este nu numai ceva ce ce are legătură cu noi, ci este de-a dreptul cea mai mare provocare pentru viaţa noastră şi cea mai importantă realitate, pentru că este cheia fericirii noastre veşnice. Fericirea aceasta veşnică nu începe însă abia după moarte, aşa cum ne-am obişnuit să credem, ci începe de aici, prin învierea noastră din duhul păcatului, adică murind patimilor şi viind statornic în Duhul-Cel-de-Viaţă-Făcător. Dar până să trăim noi înşine Învierea cu adevărat, nu e nevoie să ne transpunem imaginar in starea aceea înaltă a duhului, dar putem să gustăm de pe acum o altă bucurie duhovnicească accesibilă măsurii noastre, şi anume bucuria nădejdii. Iar cu această bucurie înarmaţi putem pune oricând început bun nevoinţei noastre spre dobândirea Învierii depline si statornice a sufletelor noastre!
Andrei Maxim
www.razboiintrucuvant.ro

Duminica, Aprilie 15, 2012, 08:58 AM 

La multi ani frumosi, Georgeta Opris!!!!

Clubul Maramuresenilor din Dreapta Tisei ii ureaza Multi ani buni si fericiti unuia dintre membrii sai, Georgeta Opris, cu ocazia zilei de nastere!
Azi e ziua cand zambetul invinge orice urma de tristete,cand sufletul tau trebuie sa fie plin de fericire.
E ziua cand toti cei care te iubesc sunt aproape de tine urandu-ti LA MULTI ANI!

Sambata, Aprilie 7, 2012, 09:19 AM 

Crestinii ortodocsi romani din Dreapta Tisei sarbatoresc, astazi, Blagoveşcenia

“Astazi este incepatura mantuirii noastre si aratarea tainei celei din veac: Fiul lui Dumnezeu – Fiu Fecioarei se face si Gavriil Darul bine il vesteste…”.

Credinciosii romani ortodocsi din Dreapta Tisei sarbatoresc, in fiecare an, la data de 7 aprilie, Blagoveşcenia sau Buna Vestire.
Cu acest prilej, in toate bisericile din Maramuresul din Dreapta Tisei se va oficia, astazi, slujba sfintei si dumnezeiestii liturghii. Caci tot astazi punem inceput bun mantuirii noastre. Intrucat prin zamislirea pruncului Iisus in pantecele Fecioarei Maria avem si noi nadejde sa scapam curati din valtoarea acestei vieti pamantesti.
Cel mai potrivit ar fi ca in aceasta sfanta si mare zi sa luam seama la predica Sfantului Nicolae Velimirovici:

Iar in a sasea luna a fost trimis ingerul Gavriil de la Dumnezeu intr-o cetate din Galileea, al carei nume este Nazaret, catre o fecioara logodita cu un barbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. “A sasea luna” se refera la rodul din pantecele Elisabetei, de la zamislirea lui Ioan Inaintemergatorul. De ce a sasea? De ce nu a treia, a cincea ori a saptea? Pentru ca omul a fost zidit in a sasea zi, dupa zidirea intregii naturi. Hristos este Innoitorul intregii zidiri. El vine ca ziditor nou si Om nou. Totul se face nou in El.

Soarele se oglindeste in apa cea limpede si cerul in inima curata.

Dumnezeu Duhul Sfant are multe salasuri in aceasta lume intinsa, dar inima neprihanita a omului este locasul in care Ii este cel mai bine-placut sa Se salasluiasca. Acesta este adevaratul Lui salas; toate celelalte sunt numai locuri in care Isi face lucrarea.

Inima omului nu poate fi niciodata pustie. Intotdeauna este plina cu ceva: fie cu iad, cu lumea sau cu Dumnezeu. Ceea ce se afla in inima este prin sine legat de curatia ei.

Era o vreme cand inima omului era plina numai cu Dumnezeu – o oglinda a frumusetii lui Dumnezeu, o psaltire pentru lauda lui Dumnezeu. Era o vreme cand totul se afla intru adevar, in mana lui Dumnezeu , in afara de primejdii; dar cand omul, in nebunia lui, a luat lucrurile in mainile sale, multe fiare salbatice au atacat inima omului; si de aici a venit inlauntru robia inimii omului si, in afara, ceea ce se intelege ca istorie a omenirii.

Fiind neputincios sa ia in mainile sale purtarea de grija a inimii, omul a cautat sprijin in lucrurile – insufletite si neinsufletite – pe care le avea in jurul sau. Dar tot ce a gasit omul ca sa-i sprijine inima a fost doar spre a i-o necinsti si a i-o rani.

Venirea lui Dumnezeu printre oameni este chipul cel mai inalt al iubirii Lui de oameni, vestea celei mai mari bucurii pentru inima cea curata si a celui mai zguduitor eveniment pentru inima cea necurata.

Venirea lui Dumnezeu printre oameni este ca un stalp care arde in intunericul cel mai adanc. Vestea acestei veniri a inceput cu un inger si o fecioara, cu o convorbire intre curatia cea cereasca si cea pamanteasca.

Cand o inima necurata sta de vorba cu o inima necurata, se isca un razboi. Cand o inima necurata sta de vorba cu una curata, se isca un razboi. Doar atunci cand o inima curata sta de vorba cu o alta inima curata este veselie, pace si minune mare.

Arhanghelul Gavriil este primul purtator de cuvant al vestii celei bune pentru mantuirea omului, al faptei celei minunate a lui Dumnezeu – intrucat mantuirea omului nu putea veni fara fapta cea minunata a lui Dumnezeu. Preacurata Fecioara Maria a fost prima care a primit aceasta veste buna si a fost cel dintai om care s-a cutremurat de frica si de bucurie. Cerul se oglindea in inima ei curata precum soarele in apa cea limpede. Domnul, Ziditorul lumii noi si Innoitorul celei vechi, urma sa-si odihneasca capul in inima ei si sa se imbrace in trup.

Omul asteapta minuni de la Dumnezeu, dar atunci cand minunea vine el nu crede in ea. Firea a devenit pentru oameni pomul ispitei. Ascuns sub umbra firii din pricina goliciunii, omul asteapta sa-l viziteze Dumnezeu – si se teme de vizita lui Dumnezeu. Cand Dumnezeu nu-l viziteaza, se plange; dar cand El o face, omul nu-L primeste. Precum atunci, in Rai, Adam a fost asezat intre doi copaci: acela al vietii si al cunoasterii, tot asa si urmasii lui Adam sunt asezati intre doi copaci: Dumnezeu ca pom al vietii si firea ca pom al cunoasterii; intrucat libertatea, ascultarea si smerenia se pot incerca acum ca si atunci. Trebuie puse la incercare intelepciunea omului, inima omului si vointa omului.

Fiecare lucrare a zidirii lui Dumnezeu este o bucurie, caci Dumnezeu nu face nimic din nevoie, asa cum sustin diferite filozofii nestiutoare si religii pagane mincinoase. Fiecare lucrare a zidirii este o bucurie pentru Dumnezeu si El are mare placere sa-Si impartaseasca bucuria cu altii!

Joi, Aprilie 5, 2012, 07:43 PM 

Expozitia 'Spatiul cultural si etnic Romanesc: Valea Dunarii si Timoc – Bulgaria'


In data de 6 aprilie 2012, in incinta Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, de la Chisinau, va avea loc expozitia de fotografii si harti "Spatiul cultural si etnic Romanesc: Valea Dunarii si Timoc - Bulgaria", organizata de Institutul Fratii Golescu si Muzeul National de Etnografie si Istorie din Moldova. La evenimentul din cea de-a doua capitala romaneasca, care este de fapt un proiect din cadrul platformei civice Actiunea 2012, vor fi prezente diferite personalitati de pe ambele maluri ale Prutului, printre care se numara si autorii fotografiilor Emil Tarcomnicu si Dorin Lozovanu, Excelenţa sa Marius Lazurcă, ambasadorul României în Republica Moldova, director Institutului „Fraţii Golescu”, Mihai Nicolae, directorul general al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, Mihai Ursu, istoricul Robert Stănciugel, academicianul Demir Dragnev.

Momentul de folclor si voie buna va si asigurat de ansamblul "Stefan Voda", condus de maestrul Tudor Ungureanu.

Expozitia va fi deschisa vizitatorilor pana pe data de 30 aprilie 2012

    scrieri mai vechi


Sustinem:
  • <<2012.Mai 
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    28293031   

Categorii

Aboneaza-te la insemnari


Pretinii noşti

powered by
www.ABlog.ro
X
Termeni si conditii de utilizare